Din plumbul norilor fugari
Se-aud mârâituri ciudate,
Spre vârfuri de înalți stejari
Ce coame-și scurură bogate.

Smucește vântul vanitos,
Și-arate rangu-n astă lume,
Frunzișul tremură sfios,
Intimidat de-al său renume.

Pe lacu-ncins de malul lin,
În luciu-i sare câte-un pește
Să prindă-n zbor un strop divin
Din ploaia care se-ntețește.

Cu ochi pierduți în așteptări
Și-n griul fără de speranță,
Mă las răpus de întrebări
Pe triste note de romanță.

"De ce?", îl pun în orice vers,
Răspunsuri lipsă-s la-ntrebare;
"Cu ce-s de vină și n-a mers?" –
În suflet plâng o disperare,

Și soare stins e-n nostalgii,
Și plânsă-i salcia pletoasă,
Și cer, și apă-s vineții,
Și nota cântului m-apasă.

Și eu și lacul tulburat
De vreme rea, chinuitoare,
Cu adâncul trist și resemnat,
Luciri de-oglinzi avem neclare.

Mai scapără lumină-n cer
Prin găuri repede închise,
S-aducă-un palid, scurt mister
În lumea mea fără de vise.

Cu ochi pierduți în așteptări
Și-n griul fără de speranță,
Mă las răpus de întrebări
Pe triste note de romanță.

mS noiembrie 2011