Să mă privești fără să spui
Că fericirea e-n gutui,
Că frunzele mor fără rost
Și vei uita de tot ce-a fost.

Multe speranțe se adună
Pe firul meu ce stă netors,
Tu cauți soarele-n furtună
Eu pierd acum ultimul os.

Era o vreme cu mulți crini
Și pere mult prea dulci
Doar că acum nu mai suspini
Și chiar nu te mai culci.

Privesc în zare și orbesc
Cu gândul către stele
Voi fi mereu ce îmi doresc
Sau poate vor fi ele....

Pătrund lumina și nu văd
O cale înspre soare,
În mintea mea e un prăpăd,
La fel sunt și eu oare?