magie azi,
o reverie neasteptată,
în care umbrele de voal
garnisite cu dantelă albă,
plutesc ușor deasupră-ți
să-ți amintească despre
telurica,
prea-multa clipă.

- hm.. cine cere să te desfăsori aici ?

iar dantela îti zâmbește a șagă,
știe ea și voalul de ce se croiesc a mantră,
de parcă împreună doar
pot garnisi chiar și joi verzi..

știi tu?
te-am auzit șoptind ceva..
păcat că uitarea mi-e ruptă din rai
și mă preface înapoi în păpădie...

nu tu spuneai că efemer e să te scuturi?
Suflă și vântul mă spulbera el!

eh..
- voi, oamenii,
câteodată prea vă grăbiți a păpădie...