inima mea este un foc de tabără
oamenii se încălzesc mă locuiesc o vreme
pleacă și lasă ferestrele deschise
să ningă
să mă ningă până devin un cub de gheață
iarna se strecoară prin crăpături fulgii se așează pe răni ca un acid
cine a mai văzut un înger de zăpadă mai monstruos
tu mă privești în spatele zidului
pe care l-ai construit din toate cuvintele ce nu au apucat să se nască
ești mândru te-ai zidit și pe tine fără să îți fie teamă fără să mai simți ceva
nu vezi cum
același drum se deschide din mine se lovește de copaci
apoi se întoarce umil ca un câine
noaptea pășește în vârful degetelor ei nu îi este frig
are blana moale de pisică și sufletul meu se rotește ghem în ghearele ei.


dimineața oamenii se uitau unii la ceilalți mirați
tocmai când se hotărâseră să dărâme casa aceea care încurca toate trenurile
cumva pământul a făcut asta în locul lor
mai rapid mai eficient
ca un adevarat expert.