tot ce am scris până acum sunt zile
pe care le-am pierdut
ca să descopăr cam ce ai putea gândi
aș fi putut descrie calea
până la ținutul plin de aur
în cuvinte simple
ce pot înfiora pustietatea
dar în secret
jinduiam
la două paragrafe peste putință
și tot ce am trăit
până acum
e doar un țipăt
al unei câmpii
acoperită cu zăpadă

*

nu știu ce nume să-ți dau
pentru că n-am emigrat niciodată
printr-un geam spart
fără să lămuresc cetitorii
devreme ce luminile s-au micșorat în pavilioane
tot mai mult
și n-ai văzut cum am râs cu ochii tăi
la același ceas
în fața unei uși albe
care mi-a legat brațele
un pas apoi umbra, căutându-l pe străin

*

unul dintre voi îmi face semne
mereu celălalt
încercând să deschidă ușa
și nu se teme de nimeni
dar în jurul meu sunt bolnavi, în cămăși albe
cine ar putea să îi lege
devreme ce strănutul unui străin poate fi un loc de trecere
iar întrebările, toate întrebările
s-au mutat lângă o măsuță cu oglindă
adulmecând bătăile inimii
aceleiași tăceri chemând același nume
cum o bătaie de pendulă
știe prelinge pe bărbie anul nou

***