tu îmi cunoști a sufletului hartă
precum cercetătorul drumul Terrei
mă urci pînă-n înaltul stratosferei
ca inima-mi de rău să se despartă.
și de-ai pornit, lui Dumnezeu mai cere-i
o altă Lege și o altă Soartă
căci gîndul cu simțirea mi se ceartă
ființa mea nu e-n întregul Sferei.

nu-i colț în veșnicii interioare,
Divinitatea este un rotund.
iubito, de cînd ești nu mă mai doare
aleanul meu, spre nemurire scund
și-mi bate-n piept o tainică ardoare,
iar de icoane nu mă mai ascund.