oriunde mă duc un bulgăre
mă urmărește și crește
în urma lui rămâne un șanț

din lună coboară mama
cum o știu plină de tartru
cu basma de nu-i văd fața
dar ține aprig de mână
copilul ei de zăpadă
și-l ferește să nu cadă
de pe-acum poate în șanț

fulgeră sub sănii fierul
taie gerul bezna carnea
împrejur deodată macii
prind să clatine ca beți
din petale mai rămân
opiumul și scuturarea
care umplu de uitare
luna cum ai umple-un șanț

năvălesc prin noaptea albă
năluciri mai reci ca somnul
și mugesc de simt pe șiră
la tot locul un alt cui
totdeauna-n urma-mi luna
se rostogolește crește
- umple Viață! de zăpadă
șanțul să pot traversa