sub pleoapele tale mă-adăpostesc
la-ntretăierea drumurilor unde prelungirea
fericirii este punctul de sprijin al gândului
ce-mi trece prin tine

ca-ntr-o legendă uitată în mijlocul palmelor
ne atingem linia vieții deschizând poarta
să vină îngerii să dureze cetăți așa cum zeul
a durat candelabre pe-ntinsa cale lactee


îmi place această liniște seducătoare care-mi
furnică tâmplele ca o perpetuare a visului
întețindu-mi-l și mai mult într-o nesfârșită
candoare înăuntru-mi

stai mereu lângă mine așternându-mi-te albastru
ca îngăduința umbletului dimpreună cu
umbra-ți cea purtătoare de poezie îmi luminezi
împrejurul în mijlocul căruia chipurile noastre
par două mici amulete

rând pe rând din cer ne cad îndemnurile
arcuite peste frunți ca niște brațe căzute de-a lungul
existenței cu litere mici ne-acoperă numele
cuvintele ce ni le-am spus până aici

14 februarie 2012