blocuri goale ca ochii unei bufnițe polare
minți ninse oameni mușcând unul din celălalt
cu poftă
animale plângându-le soarta la fiecare colț
Dumnezeul îmbufnat stă prins în icoane
de-o veșnicie
și dorința de supraviețuire plutind ca mirosul unei ploi de vară

cam ăsta e peisajul domnule poet
îmbracă-l acum în culoare
strecoară și iubita salcie plângătoare
puțin mai mult dramatism o moarte care nu dovedește nimic
buchet de flori crescut în nisip mișcător
apoi neputincioasa
dragoste scrum

toate imaginile la pătrat
sub radicalul văz critic
mai taie o emoție adaugă puțină gheață
gata rolul tău
aruncă-ți hainele sensibilității pe un spătar

patul te așteaptă
sincer și tăcut.