Tu uită-mă, iubire. Sunt doar un gând...
N-am existat în viața ta nicicând
M-am strecurat în somn, furiș, în vis
Și m-am ascuns în sufletu-ți închis

Și-apoi te-am bântuit cu dor și drag,
Te-am rătăcit și te-am făcut pribeag
De n-ai știut unde dorești să-ajungi,
De n-ai mai vrut din gând să mă alungi

Când tu zâmbeai, fără să știi de ce,
Eu iți mușcam cu poftă buzele
Iar când priveai în gol, tăcut și dus
Eu iți spuneam cuvinte de nespus

Te îmbătam, te amețeam, vrăjit,
Cu vorbele-mi de neînchipuit
Te luam de mâna și-n abis pășeai,
Fără să știi dacă spre cer zburai,

Sau în infern, arzând, cădeai pierdut
Oricum nu mai conta, căci Eu te-am vrut!
Și cerul și pământul s-au topit,
De când și trup și suflet ți-am robit

Tu uită-mă, iubire... Eu te-am secat
Și sufletul și trupul ți-am uscat
Ți-am respirat și ultima suflare
Și te-am orbit cu raza mea de soare

Nu mi-a păsat. Te-am vrut doar pentru mine
Deși nu pot să fiu a ta, știi bine...
Te voi privi din urmă pe alt drum,
Și-apoi mă voi topi în vis... un fum...

Și totuși, de-ai putea să nu mă uiți!
Și totuși, de-ai putea să mă asculți!
Eu te-as veghea în fiecare vis,
Căci te ador, deși nu mi-e permis...