Din ochii tăi, infinit de lalele,
petale albe sufletu-mi cerne,
îmi ninge..., ninge...
și peste tot, peste toate, cu ele,
ca o lumină, iubirea se-așterne,
m-apasă, mă-nvinge.

Îngerii-mi zboară mult prea sus
și nu știu de le mai ajunge
strâmbetul acesta, ordinar și intrus,
al cuvintelor noastre - libelule nătânge.

Le zbor, le tem, ți le tac
cu buze-nflorite-ntr-un sărut.
Să mă aștepți, diseară, în flori de liliac,
unde veșnic primăvara o ia de la început.