În adâncul ce pătrunzi
Totdeauna va cuprinde
Acel miez ce nu se vede
Și din care se desprinde
Adevărul ce se crede
Și de cel ce-l înțelege
Și de cel ce nu-l atinge.
Coaja care-l înfășoară
Se desface prima oară
Când cobori în spre abis
Și în tine stai închis
Cufundat ca într-o mare
Fără țărm, fără de zare
Iar când ieși la suprafață
Vezi a lumii hâdă față
Ce te poartă, pe un drum fără speranță
La al cărui capăt nu ajungi
Iar în spate vezi doar cruci.
Te întrebi:
Dacă să mergi,
Înainte, sau mai bine te întorci?
De dilemă ești cuprins
Ca și cum te pierzi în vis,
Visul e… cel ce te scapă
De-îndoiala ce-ți tot sapă
Al tău soclu,
Ce nu cade,
Dar… se crapă
Și te duce la un… dacă,
Și iar dacă,
Și iar dacă
Ce-l repeți ca pe-un cânt de pe placă
Ce mai are și-altă muzică săracă
Iar la urmă vezi… că a ta viața este goală
Și tu ești… pierdut într-o noapte
Cu-o culoare ca de smoală.

2 - 4 03 2012