Săpat în piatră, sărutul
pare un râu între buze
care împarte în emisfere rotundul,
urcat pe stâlpii porții
abia înfloriți.

din adâncul fântânii,
între două mâini-ciutură,
toarnă-n ulcioare sunete
din simfonii fără cuvinte.

Sufletul, pironit de întrebări,
topit în absolut,
crucifică dangătul marelui clopot,
și caută misterul
risipit din turlă.

Cerul de plumb se sparge
de țipetele morții.

După echinocțiul de primăvară
învie în trup mirajul;
oamenii se miră,
cad în genunchi,
și sorb cu inima seva învierii
flămânzi în har.