Sunt un dalb pribeag și iubit de duhuri,
Trec desculț treizeci de văzduhuri.
Mă așteaptă lupul alb, strămoșii în soare;
Sufeltul de dac nicicând nu moare.

Dispărură codrii, iarba e albastră,
S-a sinucis chiar și doina noastră.
Miorița este acum vândută în rate,
Numai eu, pribeagul, nu mă tem de moarte.

Capul plecat sabia nu-l taie, soarele nu-l vede,
Am ajuns acum morții să-i fac semne.
Mă așteaptă în poartă Zamolxe, bătrânul,
Dacă eu adorm el îmi e stăpânul.

Și prin somnul meu vor cădea doar stele,
Voi iubi la fel prin rotunde sfere.
Fără team-acum la cap o mioară,
Ce îmi știe glasul, îmi e surioară.

Nuntă fără miri și fără de dar,
Doar cu bucuria ultimului har.
Am trecut acuma valea de tristețe,
Sunt viață fără moarte și fără bătrânețe.