Detest cum soarele bate sfâșiindu-mi fața,
Iar petele de sânge verde ard podeaua,
Detest cum te uiți la mine sfidătoare-n umbră,
Iar scaunu` de sub mine nu-i decât beleaua.

Chipul tau s-aruncă încet în lumina sacră,
Căci nu-ți dorești decât supusa țintă,
Dar soarele pe care-l credeai prieten,
A urlat in taină doar ca să te mintă !

Acum și eu, și tu , și noi , așteptăm,
Luna ceea ce aduce neștiința!
Acum și eu , și tu, și noi ,regretăm,
Cuțitul moale ce-a adus ...cunoștiința!

Căci sentimentu` a ars parte din mine ,
Exact ca soarele retina !
Și chiar cu un picior retras,
Pot ține în mână lumina .

Și pot șterge cu pământ pe geamul umed
Al propriului meu matur orgoliu,
Resemnarea nu are rol în poveste,
Fiindcă pe căldura nu se poartă doliu.