Meschini sunt oamenii din țara asta,
Când ea-i atât de sfântă și frumoasă.
Și toți se-nchină, strigă "basta",
Iar după strigăt se-negresc și-apucă ….. coasa.

Căci mii de nații vânturate-n munte, mare,
Au "desmierdat-o" doar cu foc si pară,
Prin ere migratoare,
Ce se pierd în somn de seară.

Pierduți sunt oamenii din țara asta.
Nativi din alte nații decat cele de origini,
Ce-ncearcă să răpună veșnic vechea castă,
A dacilor sanctuar de inimi.

Acel sanctuar cu urme de cleștar,
De unde au plecat se pare toți latinii,
Originari din nordul veșnic si barbar
Și răspândiți până la marginile fricii.

Oare-am ajuns la astă stare mică de noblețe?
Ce curmă orișice speranță.
In lumea plină de tristețe,
Cu vise mici, deșarte și multă aroganță.

Să fie oare un sfârșit de ursitoare,
Sau chiar acel prezis de un popor mayaș.
O nu!…..Nu cred ca astă lume tinde a dispare,
Așa ușor , în galaxia de uriaș…..

…04.03.2012