Iar deschid ușa închisă
Ce ascunde false comori,
Mă-ndrept spre lumea prinsă
În peretele plin de orori.

Privesc, dar ochiul se schimbă
În verdele nostru etern,
Chiar dacă un roșu primează,
Nu vreau să m-afund în infern.

Pășesc, călcând doar pe dreptul,
Căci stângul s-afundă încet,
Cu palma m-apropii de sceptrul
Ce poate ascunde-un defect .

Destinu-i corupt ca și vântul,
Ce bate-n rafale în jur,
Mă rog să existe sfântul,
Privit doar ca cel bătrân sur.

Împins în spate de jidanii
Și de câinii nemiloși,
Secundele-mi par ca anii,
Iar gândacii mici coloși.

Sunt pierdut , totul se-mbină,
Și se-ntinde nesfârșit,
Sunt doar picuri de lumină
Ce din tine au ieșit.

Dar e chin, și agonie,
Și speranța se destramă,
Nici sufletu` nu-mi mai știe,
Așa că l-am pus în ramă !

Iar camera misterioasă
Se afundă în deșert...
Sunt plecat , cheia-i întoarsă,
Foaia goală mi-e portret.