ÃŽn miez de noapte
Un clopot se zbate.
La porțile raiului, căutând intrare,
E însuși satanul cerându-și iertare.

- Iartă-mă sfinte,
Ce-mi ești părinte!
Mi-am lepădat harul și buna credință,
Nu mai pot însă să-ndur suferință!

Se zguduie cerul
Și cade mișelul
Cu lacrimi în ochi și fruntea-n țărână,
Printre suspine durerea îngână.

- Sfinte ascultă!
Sunt eu, fiara slută!
Îți cer pocăință, pedeapsă și-ți cer,
Rupe-mi din buze gustul de fier!

Suspină spânul
Și-așteptă stăpânul
Mușcându-și cu groază din palme betege
Și-cere cuvântul ce va să-l dezlege.

- Ascultă-mă tată!
Sunt fiara plecată!
Desfrâu și păcate pe trupu-mi pătat.
Rupe-mă, sfinte, din pielea de drac!

Se zguduie norul.
Auzindu-și odorul,
Sfântul, din tron, ușor se coboară
Să-și vadă odrasla ce trage să moară.

Se-așază-n pământ
Și fără cuvânt
Privește la fiul căzut în păcat...
- Poruncă voi da să fii spânzurat!



- Sfinte-ndurare!
Dă-mi ascultare!
Am minte de rob și suflet de gheață,
Dar fii bun părinte, lasă-mă-n viață!

Privirea se-ncruntă
Și tună poruncă.
- Groaznic mișel cu frică de moarte,
Poartă-ți trăirea în piele de șarpe!

- Piei de îndată
Inimă seacă,
Precum o stâncă, stearpă și rece.
Fii blestemat de cin' te petrece!

Un fulger se frânge
Și inima-i plânge.
Durere și chin pe ochi se aștern.
Sfântul-și-azvârle odrasla-n infern...