Strig și nu mă aude,
iau viața ca pe un joc,
până sub pași rămâne praful
pe care-l spulberă vântul.

Înălțare în aer,
pe spirala
melcului cosmic,

de nu-mi pot închipui
fantasma numită dorință
cum sapă în mine
un crez,

ce nu-l mai spulberă nimeni.