A crăpat corbul o nucă și s-a născut o fetiță

De cătai în jurul ei, găseai c-are asemănare

Ca să știe orișicine, o-nsemnă cu roșu-n frunte

Tot alaiul ce o duse în podiș ca s-o îmbrace

Cel care din sevă-i scrise numele ca și al său.

Au căzut rochii din cer și mărgele de prin plopi

Văile cu mărțișoare, an de an au fost umplute,

Ca din somn ea să se scoale, soarele o înțepa,

Îi orbea oglinde-n cale, de în ele nu privea.

Și erau î-mpărăție oameni ce munceau de zor

Ea călca cu stângăcie, și-și pierduse-n lumea lor

O cireașă fermecată.

Și-a plouat ani mulți la rând, n-a ieșit un ghiocel

Melcii toți s-au înecat, și-au venit, ca să o certe, vulpi urmate de pitici.

S-a închis într-un salon, și cu lacrimi și-a șters fruntea

Dintr-un raft, mâna-i cuprinse, cartea ce se răsturnă,

Două pagini se desprinse, ea pătrunse-n umbra lor

Și ajunsă de pitici, s-a întors, privind tăcut,

Cartea-n rafturi dispăruse, să citească a-nceput.