Este dimineață și tu știi
Cum mă încrunt și cum
Îmi fracturez minuțios gândurile
Și le strâng puternic în pumni,
Așteptând ca pleoapele să mi se închidă
Ca două obloane grele,
Al căror scârțâit continuă
Să articuleze partituri uitate.
Timpul trece iar bătăile inimii
Încep să se intensifice sau să încetinească
Și nu știi cum a mea a început a se retracta,
În momentul în care,
Pupilele-ți dilatate, înconjutate circular
De contradicții pasiv-agresive,
Mi-au străbătut întregul trup.
Þi-am indicat subtil, prin gesturi rarefiate,
Cum vânătăile au început să coboare ușor,
Din dreptul claviculei pe stern,
Apoi pe abdomen, coapse,
Ca apoi să se implanteze adânc în genunchi,
Despărțind încă o dată,
Violetul și ocrul în fâșii neuniforme.
Îmi lipesc aproape perfect brațele de geam
Și simt cum cuprind inimaginabilul
Și văd cum sunetul fiecărui obiect
Se detașează de sol, plutește și întretaie aerul
În vibrații erectile,
Și simt cum zvâcnește viața în mine,
Și văd cât sunt de terifiată de sentiment,
Iar tu mă fixezi în continuare,
Deși știi că am schimbat demult cifrul și culoarea
Iar pumnii nu îmi mai sunt strânși căci pleoapele
Mi s-au închis ca două obloane grele,
Iar partiturile sunt uitate.