Privești fermecat prin geamul pătrat
câmpie și sate și dealuri.
În suflet, un entuziasm dezolant,
o speranță nedefinită
într-un viitor mai bun.

Întreaga conștiință istorică
de-animal migrator
o porți în interior
ca pe-o piatră de moară.

Ai regrete triviale
și vrei sa le vindeci
colonizând undeva, departe.
Preferabil in Olimp.

Umbra lungă a trecutului
cade peste sufletul tău muritor,
transfigurându-l.
Ești un zeu mic și umil,
fragil și atotștiutor.
Ridicol.

...

Dar trenul frânează, oprește...
Îți părăsești universul
ca să-nfrunți realitatea
acestei destinații efemere.

Suntem din nou împreună,
fericiți sau triști,
călătorind singuri prin viață.