E aceeași zi de zi și totuși alta
Însămânțată peste ea ți-e soarta
Ca un ogor ce se mijește-n ceață
Þi-e mintea-n fiecare dimineață

Și deslușești imagini,ganduri,șoapte
Chiar vise sau coșmaruri de prin noapte
Ca niște flori pline de viață vii
Ca niște negre și hidoase bălării

Plutește în vânt un puf de păpădie
Ce tu credeai că veșnic o să-ți fie
Privești alt vis, ce-n vânt ușor s-a dus
Un gând ce-ncet se stinge în apus

Te-ntrebi apoi năuc și fără rost
A fost real, sau poate vis a fost?
Și-o rădăcină-n inimă ce doare
Mai lasă-n urmă puful ce dispare

Îți prăbușești genunchii pe răzor
Smulgi buruieni ce uneori te dor
Cu ochii mângâiați de flori zglobii
Plângând deasupra unei păpădii.