chiar și-n poemul acesta
pătrund gândurile
lăsate la vedere în liniștea amiezii
cuvintele
mi se sprijină de inimă
în timp ce ochii-mi
disting începutul primăverii
în locul virgulei
scriu numele tău dând un alt sens
anotimpului
singurul cuvânt
menit să-ți lipească de ureche
ecoul realității
îl înghesui în memorie
ca pe o grijă
trecută de pragul dimineții
oricât încerc
a decripta simbolul fericirii
în tine-mi
rătăcește nesfârșita odisee
iar după ce pun punct
cuvintele-mi cad umbre peste frunte
împreunându-se
în zâmbetul luminii
peste care
amândoi întindem mâinile

7 aprilie 2012