Întunecată e vocea
din interiorul meu
ce n-o pot auzi.
Simt flăcările
cum mă transformă-n cenușă.
Spre vântul rece
mă-ndrept prin pașii tăi,
spre marginea râului
ce până ieri
mi-a fost prieten.
Azi lăcrimez
prin apa care curge.
Departe și
pretutindeni
sălășluiesc!
Trec o dată cu timpul
și-aș vrea să mă opresc...
dar timpul nu are picioare,
precum nici sufletul meu.