atunci
carnea pășea stângaci pe întinderea de oase
și se ridica adesea un copac în care sângele
creștea ca un fruct ce pulsa

ziua avea crengile de mătase dar noaptea era dur ca un metal
ecouri mușcau în el

singura fântână fusese împinsă pe marginea lumii
ți se cerea să mergi până acolo în pumnii inimii
în pumnii respirației în pumnii viselor
în pumnii focului tău înghețat
singur
fără agilitatea de copil care te caracterizează atât de frumos
doar tu și cu dublul tău de rocă în borcanul cu leoparzi

nimănui nu-i păsa și ți se ștampilau cuvinte pe lobul urechii

tu le zâmbeai din interior ca o frunză
și scânceai în continuare

în timp ce ea trecea parcă pe la ferestrele frunții
ca o felie de umbră căzută din grindă