copilăria zidește-n odaie
castele de aer și vise de-argint
aud cum picură-n fântâni de alint
blând glasul mamei cu nimb de văpaie

vreau să fiu sigur că penații nu mint
pe când în spirale timpu-ncovoaie
și curg din tavan miresme-n șuvoaie
din vremi cu speranța ca unic instinct

de-aceea iubito mă pipăi și zic
mi-i ager auzul mintea mi-i trează
doar teama de-a nu luneca în nimic

sub bolta vârstei de aur pulsează
se-nalță Ova odaia-n Carul Mic
când zodii de dragoste ne veghează