Am obosit
să scoți din mine rând pe rând
toți îngerii,
toate umbrele
să-ți îngropi la călcâiul meu
ultima fărămă de toamnă.
e atâta liniște,
dincolo de mine
și-au strâns cocorii cuibul,
un pictor spală culorile la râu
trece apoi mâinile prin părul meu.

noaptea se întinde peste pieptul ud
un copil a adormit la sân
fără gânduri,
doar tu
zvâncnești în mine
gustul toamnei
răzbind printre pălării de ghebe...