oglinda ne arată trupurile
două păduri care înaintează una spre alta
renunțăm la primăveri
la mustul de iarbă ce se prelinge pe tălpile noastre
ne torturăm într-o iarnă umedă și fierbinte

mâna ta e un pieptene ce-mi descâlcește coastele în căutarea inimii
palma mea
o plasă de siguranță prinzând orice frunză căzută din ochii tăi

liniștea te lustruiește încet ca pe o pietricică de mare
atât de netedă și caldă
obrazul meu se lipește de pulpa ta
îmi cresc rădăcini și-ți împânzesc corpul precum un mușchi siberian

în întunericul tău bat numai vânturi tropicale

șșșt
un televizor din vecini anunță moartea pe care ne-am dorit-o
să păstrăm un minut de reculegere pentru sfârșitul nostru
sfâșiat de alții

acum când viața își flutură pletele în vânt
te traversez din tălpi până-n buze
mușc carnea turnată dintr-o bucată
până devii un puzzle
până venele îți ies de sub piele
ca râmele după ploaie



respirăm
geamul tremură
dincolo cerul pedalează călare pe lună