în fiecare dimineață
aceeași umbră soarbe apa norilor
pleacă apoi sătulă de gustul sării
așteptând câte un ceas să curgă
roua

am fost și eu odată
mi s-a întins un taler cu mere
ia de gustă (mi s-a spus)
din cel cu lumina-ntr-o parte
altfel ți se poate șterge existența

nimeni nu se-atingea de litere
se-nșirau singure pe drum
mergeam și le-adunam în saci de hartie
ca o provizie pentru când voi fi oarbă

înțelegeam numai din privire
norii mi se dăruiau goi
să-i umplu cu cuvinte să poată pleca apoi
să mai umple o inimă goală


17 mai 2012