umblă printre rândurile mele cu îndemânarea cultivatorului de ceapă
sub îndelungata ploaie nu doar bulbii dar și sufletul a putrezit
indiferent pe cine vei întâlni pe lumea cealaltă
nu te încrede în predicatori
dacă poezia este infinită ea nu poate fi predată sub formă de linie dreaptă

dacă voi trăi destul voi colora toate versurile albe cu tot ce-am simțit
abia după ce am scăpat de tine
și-n mine va pulsa numai singurătatea

primului care îmi va străbate sângele absent îi voi dărui numele
apoi uitarea
în cele din urmă nimic

tu ce mă vei da cui mă vei abandona și întru care bine
declarându-mă la primul pas insulă
imediat ce vei istovi continent
așteptând să îmi ajungă la celălalt capăt fierul drumului
care în cele din urmă va rugini și el
înflorind mai banal decât un cui

imediat îi vor urma secundele demodatei pendule
fără să-i pese nimănui că lemnul acesta a fost odinioară verde și lăcuit
și dacă vreodată ne-am întâlnit am fost prieteni sau numai am visat
totuna va-nsemna pentru acela nevindecat

de-aceea gândesc neîncrezător istoria
e atâta deșertăciune în icoane
iar eu mai am atâtea drumuri de parcurs înainte ca tu

probabil mă voi așeza mă voi îngropa
pur și simplu
cultivându-ți cu mine pământul