Iubește-mă și fugi !

Iubiri decadente-n tumult,
Frenezii inocente ascult,
În ce compromis să mă complac,
Să te iubesc și să tac !?

Eu chiar te rog, ba te conjur,
Ba chiar aș putea să-ți jur,
Pe roșul florilor de mac,
Căci, de te-aș iubi, nu tac !

Prin stele bete-n ceas de seară,
Pe crude brațe de fecioară...
Orice aș putea să fac,
Dar de te-aș iubi, nu tac !

Nici dragoste, nici răzbunare,
Ce implorare, ce iertare...!?
Cu duhul daca-aș fi sărac,
Dacă te iubesc, nu tac !

Pierdut prin meandrele pădurii,
Muțit de uscăciunea gurii,
Toate relele mi-ar fi pe plac,
Dar… dacă te iubesc, nu tac !

Vrăjit daca-aș fi de iele,
Degetul plin de inele,
Slugă-aș fi, de-aș fi sărac,
Însă de te voi iubi, nu tac !

În cutezanța-ți decadentă...
De-ai fi fecioară inocentă...
Albastru crin ori nufăr de pe lac...
Și dacă te-aș iubi, nu tac !

Cred că, am încercat curând,
Să-ți simt buzele, adieri de vânt...
Gânduri albastre în tipar de fulgi...
Iubește-mă totuși... și fugi !