miroase înțepător a formol și a zile ucise
înțepeniți în frig
cei morți fac focul prin coridoarele ce miros a dezolare
timpul meu ars
se întinde ca într-o jalnică rugă
la capăt de speranță s-a pitit prima zi de luni
în care mi-am legat la brâu poalele rochiei
căram în ea toate cireșele lumii
că se le prind la urechile sorții
dar le-am răsturnat peste pământ
de atunci n-am mai avut cu ce să-l mituiesc pe Dumnezeu
țipătul acela înalt până la aripă de bufniță
e primul meu sărut urcat pe piedestalul
de pe care niciodată n-am mai vrut să-l cobor
ciutura
cât o fărâmă de surâs
e iubirea aruncată în neființă
de privirea ta care mângâia coapsele
primei vânzătoare de iluzii
iar eu
eu sunt paznicul de la morga sufletelor