zvâcnește cerul în tresăriri de râs nebun
scara,
aceea până la nori s-a răsturnat
zac împrăștiate peste tot
păpuși cu mâinile dezarticulate
strecurate prin gândurile altora
pe un cer îndoliat
idoli de mucava dirijează simfonia a cincea
pe covoarele roșii
trec la braț
virușii letali din laboratoarele sorții
amalgam de umanitate
și fluturi
care își iau zborul
spre lumea de dincolo de timp
doar oamenii
stau schilodiți pe bucăți de cer uzate
printre bocancii lor s-au rătăcit câteva vise
și câteva frunze de salcâm
mă iubește... nu mă iubește...
prea puțin... deloc...
Dumnezeu ne-a iubit enorm
până când ne-a avortat și el
dezgustat

mi-e sete,
mi-e o sete cumplită de ciorchinii aceea de vise
ce aveau încă gust de adevăr
o sete sfâșietoare de zarzărul copilăriei mele

udă-mi mamă buzele cu inocența surâsului unui copil
nu mai pot nici să-mi respir zilelea€¦