cocoșul stă-n fereastră nu cântă leagănă
culori cum bate vântul și-i crește soare-n ochi

încă visez la oameni ce primii au zvârlit
cu piatra înspre dânsul doar provocând tăcerea

ieri nu aveam în curte vreo paseră nici câine
oglindă-mi era poarta lucind viclean în ploaie

din cer cădea rugina amestecând dulceag
această adiere venită din departe

ceva magic supraviețuiește în mine îmi spun
privind întins pe spate stelele cum se sting

hai, Dante, că nu e de tine! ridică-te intră în lume
îmbracă-te în lumina acestui Paris