te tac într-o tăcere cupidoniană
merele s-au copt în noi
ca într-un sarcofag în care pulsează viermii
nopțile ne sunt lucide
diurne adormiri avem
bem
nectarul dimineții roua
într-un colț de univers ploua
cu colți de Fiară
liniștea e făcută să piară
la cea mai mică atingere a vîntului de frunze
în piept

am o inimă
care îmi sparge pieptul
pe nedrept