Prin dese văgăuni caniculare
Citeam pe Dante, prins de-un vis letargic
Și totu-n jur părea să fie tragic
Nici dor nu mai durea prin mădulare.

Prin univers nedefinit și pagic
Cu marginile țepene, ilare
Era și o străină adulare
Căzând din anatemă-n ritul magic.

Și dintr-o dată gândul îmi ia foc
Și creierul în flăcări mi se zbate
De simt în sinea mea că mă sufoc.

Un frig spre țărmul Morții mă răzbate,
Luntrașul îmi întinde un cojoc,
Ființa mea din calea-i se abate.