Maestre, nu da curs la parvenire
În sfera ta răstoarnă-te cu-ncetul
Apoi să scoți din însuțea Poetul
Ce ne ducea spre jind și pomenire.

Căci cerșetorul stă în lacrimi, bietul
Și nu e nimeni să îi dea menire
Din toată-această-ntreagă omenire,
În fața lui îmi voi deschide pieptul.

Te voi urma de cașul gurii tale
Va înceta de a mai fi amar
Și taine vei ascunde sub mantale

De versul - miere-ți va fi dulce chiar
Voi întocmi o nuntă de petale
Aflându-te în veșnicie iar.