Când îmi zâmbește-o geană-n zori tăcute
Și pâlpâie un muc de lumânare
Pe-nsingurate, tainice altare,
Înalț sfios o rugă pe redute

De gând jertfit în volburi de uitare.
Izvoare din străfund curg prefăcute
ÃŽn tremur vag, privirea se ascute,
Dar nu străpunge neguri, nu tresare.

Doar flori presate-n glastre se așează.
Cu verde freamăt nu poți să rămâi
De n-ai știut să prinzi din zbor o rază

Și să ți-o pui duios la căpătâi.
De nu mai crezi în Cel ce sus veghează,
Ești mai sărac ca-n ziua cea dintâi.