sărutul tău îmi lenevi pe buze.
cenușa mi se-mpietri în purpuriu
și ochii tăi îi mai cuprinsei o dată - a cîta oară? -
fără-a-i înțelege.
plăpînda tremurare peste ei își găsi ființă
în două cristale curgînd anevoie
către culmea de sălaș
a împreunării în patrul buzelor.
privindu-mă repezi temătoare,
lacrimile mă chemară palmă alintîndu-te.
eu stam o vreme deși gîndul nu-mi era altunde
și dorul mă mușca naiv de marginile celei bătîndu-mi
în piept.
și ieri fusese nicidecum altfel
și mîine mă voi regăsi asemenea,
dar azi...
te-ntreb, azi e-aievea
sau poate doar o amintire ori
- șTiu eu?! -
premoniție?