Și bate ceasul, bate ora trezirii noastre drag popor!
Purtat-am valu eternității într-un pribeag și știrb umor.

Mă plimb pe străzi, pe alei și bulevarde fără-a simți măcar o vină.
Toți sunt eroi în capul lor și poartă-n brațe doar lumină.
Se-aprinde-n mine mila și suspinul. Oameni buni!
Vedeara-ți și un mâine în acest azi cu-nșelăciuni.

Pe fețele asfaltului roiește existența, dar nu în sens biblic. Mă-ndoiesc,
Că cineva și-ar arunca averea doar pentru-n bine sufletesc.
Nu mai e loc de sentimente. Prin vitrine stau frumoasele păpuși,
Toți le adoră. Nimeni nu-și mai amintește de sufletele eroilor răpuși.

Cu vanitate se hrănește ziua și noaptea vanitate naște,
Pierduți pe-altarul vanității în ceasul ultim vom renaște?
Mă doare inima să mă-nchin în fața crucii ponegrite,
Trăim o eră fără vină și toți uităm că vom avea morminte.

E un sfârșit de zi cu soare, e un apus primordial,
Aprind din nou o lumânare și privesc cerul meu banal.
Un clopot bate-n cap de lume. Trezine-ar în eterniate,
Căci viața noastră-i ca o piatră la temelie de cetate.