Mă gândesc uneori la gânduri
Că sunt precum o plasă aruncată-n mare
În unele locuri nodurile se încâlcesc
În alte locuri firele se destramă
Și uneori ele se lasă rupte de ancore.
Ceea ce rămâne constant
Este gustul cuvintelor, sărat.

Și uneori cuvintele sunt ca un stol de rândunele
Pleacă împreună, dar nu se întorc mereu toate.
Cântă, zboară, își fac cuiburi,
Dar cad când le lovește un fulg de nea
Și nu se pot ascunde mereu de vară,
Care le înăbușe penele.

Astfel oamenii sunt precum florile de cireÈ™;
Dintr-un boboc ce înflorește se înalță.
Unele flori rămân în copac
Pentru a urma cursul anotimpului,
Iar alte petale zboară hoinare,
Departe de frunze...
Până se pierd cu totul.