"Viața voastră, copii(spunea profa' printr-a cincea)
are trei etape cruciale pe care această operă de artă a literaturii noastre
le prezintă din perspectiva femeii secolului XVI.
Cea dintâi etapă este botezul, taina prin care se șterge păcatul strămoșesc,
apoi urmează nunta, desăvârșita și curata legătură morală
într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos și Biserică,
iar în cele din urmă înmormântarea..."

Aici s-a oprit filmul, doamna profesoară.
Fie că mi se ridică spiritul la cer, fie că se izbește de pământ,
o să-mi fac gânduri cu privire la semnificațiile morții
când o să mi se termine hârtia
și n-o să mai am nemurire ca să-mi alimentez viața
care are tot atâtea straturi ca un B52.
La început îți înțeapă buzele ca primul sărut,
apoi se îndulcește treptat până când
îți simți gâtul strângându-se din lipsă de aer.
E prea dulce ca să nu-ți placă,
prea tare ca să mai adormi.

Dacă aș putea, aș întreba paharul
ce e între kahlua și grand mariner,
între ciocolată și moarte,
dar paharele nu vorbesc...

"Nici stelele nu vorbesc, dar există,
trebuie doar să aștepți să se facă noapte și să le cauți.
Să te uiți la ele de pe vârful unui munte.
Umil, când ție îți ține companie timpul
și lor moartea,
vă veți înțelege..."

Obișnuiam să cred asta,
dar decât să urc pe munte,
mai bine-i cer vieții o sticlă de Baileys.

Iar data viitoare când mă mai trimiți să alerg după stele,
dă-mi o mașină și un shot în plus!