Cugetările unui val

Un val, în Marea… (nu contează care),
Venea spre mal, din ce în ce mai tare,
Gândindu-se că el și-ai lui confrați
Îi pot înspăimânta și pe pirați.
Iar țărmul, când îl vede, se-ngrozește,
Că-l erodează cât ai zice „pește”.
Când, cu mânie, se avântă-n zare,
Scufundă chiar și marile vapoare,
Iar să înece-un om – meteahnă veche –
E, pentru el, chiar… floare la ureche.
*
Cuprins de meditația adâncă,
Ajuns la mal, s-a sfărâmat de-o stâncă.
Morala – dacă judecăm la rece –
E clară: Ce e val ca valul trece!

Din lumea peștilor

O să vă spun povestea stavridului lucios,
Cu solzii ca argintul, cu corpu-alunecos,
Ce nu-i, acolo-n mare, ființă de temut,
Dar printre răpitoare-i destul de cunoscut.
El pleacă să vâneze, cu dinții ascuțiți,
În preajma sa, guvizii înoată îngroziți.
Se teme, când îl vede pe-aproape, o scrumbie
Sau o sardea micuță, dar… iată o hamsie!
Surâde la ideea că are hrana-n față,
O urmărește-n grabă și-ndată o înhață.
Povestioara noastră dramatic s-a sfârșit,
Căci un calcan feroce, pe loc, l-a înghițit.

Morala:
La fel e și la oameni, de ne gândim un pic,
Tot peștele mai mare-l înghite pe cel mic.