cândva o să văruiesc gardurile
și cireșul din fața casei
sub care tata
își ascundea tristețile
apoi o să trag perdelele
cu mâinile împreunate
o să-l rog pe Dumnezeu
să coboare pentru o clipă
să stăm la taclale despre una alta.

închid ochii
și-mi las gândurile să hoinărească
printre singurătăți
o pasăre se lovește de geam
se face liniște
în cameră e cald
respir haotic
lângă veioza de pe noptiera din colț
sprijinite de ochelarii lui tata
câteva amintiri
două fotografii și multă singurătate

tăcerea crește ca un aluat

mă așez în fotoliu
și dizolv fiecare imagine

aud pași...

mă încăpăținez să cred că
cineva se apropie de ușă

e bine
Dumnezeu îmi deschide ușa

după o zi rece și neagră
fiul meu va întoarce oglinda
va da pâine săracilor
și va privi
la omul de dincolo

ca o promisiune