înfășor vanul pe degete,
sau întunericul,
ațipesc venă cu venă,
amintire cu amintire.
magicul îl țin comod în palme -un glob simplu de euri,
pe care îl controlez îndeaproape.

cred că bucuria este ușoară-
o picătură de cerneală într-un pahar cu apă.

pe stradă, care de care mai singuri,
copii cu jocuri dezumflate și gri,
privind cum le cade părul
deodată cu frunzele nucilor.

poezia asta mohorâtă
îmi ține de cald
atunci când plec de tot din mine.

noi suntem ăia ghemuiți
într-o cameră goală,
așteptăm să ne crească ochii, gura, mâinile...