felul în care brațul luminii sugrumă tristețea
apoi geamătul ei ieșind ca un fum dintre buze
de ajuns ca soarele să ridice cu un deget cortina
și brusc clipa își ia alura de divă
o văd cum se mișcă languros în privirile tale
tu așezat undeva la capătul unei amintiri
ale cărei umbre se ascund încă în mine
pe marginea ei decupez o emoție
cu chip de adolescent pistruiat și teribil
un fel de săritor între lumi
băietan îmbrăcând cu mirare contur de adult
și o căutare

felul în care clipa aceea a lovit cu toiagul
și a despicat marea care eram
între noi s-a așezat o zi și încă o zi și încă
un fluid de lumină curgând
stau lângă el strâng miliarde de chipuri în palmă așteptându-l pe-al tău
rămân în noapte cu pielea de băiețandru din care s-a smuls
bărbatul acela ciudat și teribil
umblător între lumi

felul în care îți treceai mâna prin păr
așezând cu privirea în mine o livadă de inimi
e timpul să umbli și tu îmi spun
e timpul să ieși și să umbli
stânca se va mișca singură atunci îți vei aminti soarele
la capătul lui vei culege un prunc de lumină
vei roti pământul sub picioare
te vei strânge în toate pliurile dragostei voastre
învelind în chipul său sub privirile celorlalți
câțiva pistrui și tristețea
apoi geamătul ei ieșind ca un fum dintre buze