Sunt ca un pom încercuit de ani
Și nu pot să mă mișc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aÈ™ fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Și-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Și găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Și florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus semințe, nemaiștiind de carne
Și am rămas nins, golaș pe creste abrupte,
Tot nemișcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu știu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur și-am și dat
Și nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca șișul încrustat
Când s-a înfipt... și drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, tați căzuți,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuți...
Și nu știu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Și n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăștiat scrisori din Lună, până-n Soare...
24.07.2011