fără nevoia de tine
de rostogolirea printre flori de dor
am învățat că sălciile pot lua locul părului
mâinilor întinse a rugă doar spre răsărit
singur poemul îl vei ține treaz
și eu
să-i simt cordul pulsând în jurul ursulețului de pluș
(mai tare decât cununa de spini în genunchi)
ținându-ne sufletul strâns în versuri
ne arde la fel fiecare atingere
în care dorul săruta fiecare literă dintr-o răsuflare pecetluită în doi

în ochii străvezii al jucăriei luna de gheață e palidă
prinde culoare doar seara
în odaia unei cărți împărțind litere pare
singurul martor ne aprinde candela suflând în cărbuni
în ochii-i verzi cordul are formă de vară și ploi
îmbrățișați într-o barcă pe lac
printre desișuri sălcii și lilieci
luminița se mișcă strengară
doar atât
o să am grijă de Labuș
să nu fure ochii ursulețului
să nu adorm

când sunt singură cu nevoia de tine
poemul tău mă ia de mână