Diminețile vin ca niște mașini

pe care nu le așteaptă nimeni,

dar care scot lacrimile

cu brațul,

ca niște jucării neuniforme

în tîrguri de caritate,

unde vin și pleacă suflete,

cu un tramvai

de brațe încolăcite,

în care saluturile

sună ca niște bănuți

și frunzele ți se zbat

sub inimi,

de unde

oamenii

scot cărbune.



Nu-i așa că

nu ți-ai imaginat

niciodată cum e să fii milionar

de suflete din care să faci

cuptoare pentru fier

și într-un sfîrșit să rămîi

un bătrîn

cu buzunarul plin de lumînări,

din care noaptea

vine ca o ușuratică

și tu n-ai

bănuți nici măcar pentru o pâine?